Cercetatorii isi doresc sa reinvie oamenii folosind tehnologia

reinviere oameni tehnologie

Iti mai amintesti de filmul sci-fi „Transcendence”, in care principalul personaj moare si constiinta lui este transferata intr-un calculator? Ei bine, este posibil ca un astfel de lucru sa devina o realitate in curand; cel putin, asta sustine o companie din domeniu.

In prezent, un astfel de scenariu ar fi posibil inca in cadrul filmelor sci-fi, dar se mare ca o companie pe nume Humai are planuri mai ambitioase si isi doreste din rasputeri ca acest lucru sa devina posibil si in realitate. De fapt, compania chiar promite ca poate reinvia oameni prin transferul de constiinta intr-un organism artificial. Tehnologia necesara pentru a face acest lucru inca nu este disponibila, insa compania pretinde ca poate reinvia primul om in acest fel peste aproape 30 de ani.

Cum au de gand sa faca acest lucru? Potrivit site-ului wb al companiei, primul pas ar fi acela de a „stoca date ale stilurilor conventionale, modele de comportament, procese de gandire si informatii despre modul in care functiile organismului pot fi transferate catre un dispozitiv artificial”- lucru care ar putea fi posibil cu ajutorul inteligentei artificiale si a nanotehnologiei. Apoi, aceste date „vor fi codate in mai multe tehnologii senzoriale, care vor fi construite intr-un singur corp artificial, dar care va contine creierul persoanei decedate. Folosind tehnologia de clonare, vom reusi sa restabilim amintirile din creierul uman”.

Implant de amintiri

Mai mult decat atat, CEO-ul Humai, Josh Bocanegra a dezvaluit mai multe detalii in timpul unui interviu, sustinand ca creierul decedatilor va fi inghetat, dupa care vor fi depozitate intr-un loc special pana cand va exista tehnologia capabila de implantarea amintirilor intr-un corp artificial.

Aceasta idee ar putea sa sune foarte promitator, avand in vedere ca tehnologia continua sa progreseze, dar cu toate acestea este greu sa ne imaginam ca mintea si amintirea unui om poate fi downloadata din creierul unui om si transferata catre o masinarie, la fel cum un fisier de pe calculator poate fi transferat pe un USB. „Lucrurile sunt mai complexe decat atat”- sustine CEO-ul Josh Bocanegra.

Cum ne va schimba tehnologia viata peste 50 ani?

tehnologie-peste-50-ani

Nu e nicio indoiala faptul ca tehnologia continua sa ne uimeasca pe zi ce trece, insa, se pare ca progresul in materie de tehnologie continua se ne sperie. Acest domeniu pare sa ne schimbe viata si in ziua de azi, dar, te-ai gandit vreodata cat de tare va schimba tehnologia viata in urmatoarea jumatate de secol?

In anul 1965, NASA lucra la un proiect de inginerie provocator, in materie de fizica si probleme de calculator care erau extrem de straine pentru intreaga rasa umana- isi pregatea primul om care sa ajunga pe Luna. De fapt, dispozitivul USB pe care probabil il ai in buzunar are o putere de alimentare cu mult mai mare decat cantitatea de energie necesara pentru ca Neil Armstrong sa ajunga pe Luna. De asemenea, poate ca ti se va parea ciudat faptul ca motorul de cautare Google foloseste mai multa putere decat s-a visat vreodata in anul 1965.

Cum va arata lumea in anul 2065?

Roboti peste tot- Robotica va fi un domeniu ce se va afla pe primul plan. Avand in vedere progresele tehnologice din ultima perioada, robotii vor inspira producatorii de masini. Schimbarea demografiei va fi un alt factor care va ajuta la dezvoltarea si progresul roboticii, pe masura ce populatia va imbatrani si va avea nevoie de mai mult ajutor. Spitalele sunt spatii curate si controlate, asa ca ne putem astepta ca noii medici si asistenti medicali sa fie entitati robotizate.

Masini mai sigure. Ei bine, peste 50 de ani, calatoriile vor fi un lucru mult mai sigur, daca nu chiar si mai rapid, din motive de mediu. O masina va putea sa evite intarzierile din trafic. Google deja are masini autonome, iar Volvo a demonstrat ca, conducerea poate fi o actiune mult mai eficienta. Nu stim daca teleportarea va fi posibila in viitor, insa oamenii continua sa spere ca poate acest vis chiar va deveni realitate.

Tehnologia te ajuta sa iti faci arborele genealogic

aplicatii-genealogice

Daca esti interesat de istoria familiei tale, exista o varietate mare de aplicatii genealogice disponibile pentru cei care isi doresc sa isi creeze arborele genealogic. Indiferent de telefonul care il folosesti, exista aplicatii care se vor potrivi nevoilor tale. De asemenea, unele aplicatii se sincronizeaza cu versiunile pentru desktop.

Toata lumea se intreaba de unde au venit si care este istoria familiei, insa suntem de parere ca intrunirile de familie nu sunt de ajuns. Cu toate acestea, la astfel de ocazii ajungem sa aflam cele mai multe lucruri despre rudele noastre, datorita povestilor care le auzim. Odata ce din ce in ce mai multe familii ajung sa fie formate din parinti de acelasi sex sau monoparentale, astfel de traditii se pierd si nu mai stim care este provenienta noastra adevarata. Dar, pentru a ne lamuri in legatura cu familia noastra, exista unele aplicatii care ne pot ajuta in acest sens.

Aplicatii care te ajuta in cercetarea istoriei familiei

Heredis- disponibil pe iOS. Initial, soft-ul genealogic Heredis a fost dezvoltat in Franta ca si versiune pentru desktop, dar care, ulterior, a fost disponibila si ca aplicatie pe iOS. Caracteristicile includ grafice atractive care pot afisa pana la sase generatii, cu captura foto, dosar si legatura de indexare. Datele pot fi schimbate foarte usor cu alte cercetari ale membrilor familiei, doarece fisierele GEDCOM pot fi importate si exportate.

Ancestry- Disponibil pe iOS si Android- Ancestry.com este o baza de date on-line ce include inregistrari de familie, fiind initializat pentru prima data in 1983. Castigator al Appy Award din 2013, aplicatia Ancestry este legata de website-ul online. Inafara de posibilitatea de a vizualiza informatii, Ancestry Hints este o caracteristica care afiseaza frunze verzi sau „indicii” care te conecteaza catre noi inregistrari si fotografii vechi care se potrivesc cu membrii familiei tale. Arborii de familie se pot conecta si la Facebook. Aplicatia Ancestry se poate instala atat pe iOS cat si pe Android, insa pentru cei care isi doresc si mai multe beneficii, optiunea porneste de la 19.99 dolari pe luna.

RootsMagic- Disponibil pe iOS si Android- O companie de profil cu o vechime de peste 20 de ani, aplicatia RootsMagic este un program popular care functioneaza impreuna cu o versiune pentru Desktop. Spre deosebire de alte aplicatii, nu este nevoie de conversia datelor pentru ca datele sa fie vizibile, iar instrumentele includ calendare si calculatoare pentru analizarea relatiilor intre membrii familiei. Creat pentru iOS si Android, utilizatorii pot gasi RootsMagic gratis pe iTunes si Google Play.

Tehnologii care au dat gres

esec-tehnologie

Tehnologia mai esueaza. Atat de multe lucruri pe care le-am fi crezut a fi inventii uimitoare in trecut, au devenit lucruri lipsite de sens in prezent. De la gadget-uri extrem de scumpe, pana la cele care se afla cu cativa ani in urma, sau cu mult inaintea timpului lor, nici nu mai conteaza de ce au esuat, din moment ce sunt uitate si nefolosite. Unele tehnologii au fost inventate cu mult timp in urma ca abia ni le mai aducem aminte, insa unele ar putea face parte din categoria dispozitivelor care le mai folosim si in prezent.

Iata care sunt tehnologiile care au esuat

Sony Minidisc- astfel de playere de muzica si-au atins apogeul la sfarsitul anilo `90-inceputul 2000. Minidisc-urile erau niste gadget-uri iubite de copii si adolescenti, insa tehnologia de la acea ora punea la dispozitia utilizatorilor si alte dispozitive mai performante. Aceasta tehnologie a fost inventata inainte ca cineva sa aiba parte de un mp3 portabil, cum ar fi un iPod.

Garmin Nuvifone- acest dispozitiv a fost extrem de popular in ceea ce priveste sistemele de navigatie pentru masini, dar asta pana cand navigatia a devenit un lucru gratuit. Garmin a incercat sa isi castige popularitatea in 2008, cand producatorii au lansat si un smartphone potrivit pentru masina. Ei bine, acesta beneficia de sistem de navigatie dar si de optiunea hands-free. Insa, de ce au renuntat utilizatorii la acest gadget in 2010? Ei bine, iPhone face aceleasi lucruri, numai ca mai bine.

DVD DH- Blue Ray VS. HD DVD a fost noul VHS VS. In anul 2005, Televiziunea HD era deja disponibila, insa nu se gasea in orice casa. Playerele de DVD-uri erau populare pe atunci, insa calitatea DVD-ului nu era chiar atat de HD. Care este diferenta dintre HD DVD si Blue Ray? Pentru cei mai multi consumatori, nu a existat o diferenta prea mare. In esenta, erau acelasi lucru, insa incompatibile unul cu celalalt. Warner Brother practic au ucis proiectul HD DVD din moment ce au decis sa publice toate filmele lor sau programele TV in format Blue Ray.

Oameni bionici

Oamenii de stiinta se apropie din ce in ce mai mult de crearea unui om bionic sau cel putin a unui robot de milioane de dolari. In prezent, cu ajutorul stiintei, specialistii pot produce sau restaura mai multe organe sau diferite parti ale corpului. De la a reda vederea unui om orb pana la crearea unei limbi care sa fie mai precisa in identificarea gusturilor, tehnologia nu inceteaza sa ne uimeasca.

Organe bionice

Ochii bionici- atunci cand esti orb, posibilitatea de a vedea chiar si o mica farama de lumina, miscare sau forma poate face o diferenta majora in stilul de viata. Atat Argus II Retinal Prosthesis- in prezent in experimente FDA- dar si un sistem dezvoltat de Harvard Research Fellow Dr. John Pezaris care inregistreaza informatii vizuale cu ajutorul unei camere, reuseste sa le transforme in semne electrice. Argus II foloseste electrozi implantati in ochi, iar acest lucru ar putea ajuta oamenii care si-au pierdut din functia retinei. Sistemul doctorului Pezaris, chiar daca se afla in primele etape ale cercetarii, va reusi sa trimita date vizuale direct catre creier.

Crestere de oase- incepand cu anii 1960, oamenii de stiinta au descoperit ca proteinele pot impinge ca tesutul osos sa creasca si sa se refaca in unele zone care au fost deteriorate. Din pacate, acea tehnologie nu a functionat perfect niciodata, asa ca de obicei se crestea un tip gresit de tesut. Insa, in anul 2005, oamenii de stiinta de la UCLA au rezolvat aceasta problema, folosind o proteina creata special, capabila sa determine o crestere in anumite tipuri de celule. Numita UCB-1, aceasta proteina este folosita pentru a creste noi oase si pentru a imobiliza sectiuni ale vertebrei, dar si in alinarea durerilor de spate a pacientilor.

Membre noi- cei care au suferit o amputare pot folosi brate bionice care vor avea aceleasi functii ca si un membru adevarat. Din cauza unor electrozi care fac legatura dintre membrul bionic si creier, proteza va fi capabila sa se miste. De asemenea, oamenii de stiinta din prezent incearca sa ofere si un simt atat de usor pentru altii: atingerea.

Robotul biped

La inceputul lunii august a anului curent, compania robotica detinuta de Google- Boston Dynamics a lansat un videoclip in care infatisa un robot humanoid care alerga intr-o padure. Tipul de robot RoboCop, numit Atlas, a reusit sa sperie oamenii, insa a reusit sa stranga si aplauzele celor pasionati de acest tip de tehnologie de ultima generatie.

Robotul reprezinta o masinarie care poate functiona pe suprafete dure, functionarea pe terenul din aer liber fiind o problema destul de mare pentru majoritatea robotilor- un camp in care o buna parte a cercetatorilor se lupta sa dezvolte roboti care sa fie capabili sa se deplaseze si inafara laboratorului. Boston Dynamics a creat mai multi roboti, la fel de buni ca si Atlas, insa specialistii din alte institutii se lupta sa construiasca si ei masinarii care sa functioneze excelent in lumea reala.

De la roboti inspirati din cele mai ciudate creaturi pana la masinarii capabile sa alerge pe campuri, exista o serie de roboti care sunt cei mai tari din acest domeniu.

Robotul Atlas

Atlas este un robot care are o greutate de 150 kg si ajunge la o inaltime de 1.88 metri. Este un robot inspirat din filmele Terminator, si se pare ca acest tip de roboti bipezi reprezinta un nou trend in aceasta industrie. Cu toate ca inca se afla departe de robotul din Terminator, Atlas pare putin cam nesigur pe terenul accidentat. Inventatorii sai sustin ca isi doresc sa lanseze acest robot in lume, insa deocamdata lucreaza la o versiune a acestuia care sa nu necesite un cablu de alimentare.

Pe langa faptul ca Atlas este capabil sa isi pastreze echilibrul atunci cand este lovit, Boston Dynamics l-a creat si pe Spot- un robot patruped care dispune de un brat mobil in loc de cap, pe care il foloseste in scopul de a interactiona mai precis cu obiectele din jurul sau.

Tehnologia nu este daunatoare

tehnologie

Tehnologia este un subiect extrem de controversat. Inovatiile medicale au avut intotdeauna suporteri fermi si cinici, iar lumea web globalizata a devenit omniprezenta, astfel ca ne-ar fi putin cam greu sa existam fara tehnologie. Utilizarea intensiva a Internetului a atras preocupare, la fel ca orice alt progres tehnologic, insa exista un nou studiu care sustine ca anumite puncte de vedere sunt cam exagerate, si ca acestea nu sunt sutinute de dovezi stiintifice.

Oamenii de stiinta de la Universitatea College din Londra dar si din cadrul Universitatii Oxford au avut ca scop studiul influentei tehnologiei asupra oamenilor. Concluziile acestora nu au fost publicate in revistele de specialitate si nici nu au fost difuzate in mass-media. Susan Greenfield, sef al studiului, sustine ca utilizarea intensa a Internetului dar si a jocurilor video pot fi daunatoare pentru creier, iar retele sociale pot afecta negativ interactiunea sociala.

Astfel, Greenfield sustine ca reteaua sociala online afecteaza in mod negativ empatia interpersonala si identitatea personala. Alte declaratii de ale sale includ faptul ca interactiunea online ar putea fi un declansator pentru autism, iar folosirea jocurilor de calculator pot conduce la impulsivitate, atentie de scurta durata si agresiune sociala.

Riscurile tehnologiei

Mai degraba decat declaratia care sustine ca tehnologia are un impact negativ asupra capacitatilor copiilor, oamenii de stiinta mai sugereaza ca implicarea de alte activitati ar putea fi o sursa importanta de negativitate. De exemplu, un nivel scazut de activitate fizica, adesea asociata cu utilizarea excesiva a tehnologiei digitale, are legatura cu dezvoltarea afectiunilor ca diabetul zaharat sau obezitatea. Inlocuirea jocurile video cu activitatea fizica, mai degraba decat cu o functie cognitiva, poate explica performantele scazute la scoala.

In timp ce oamenii de stiinta recunosc riscurile potentiale- inclusiv siguranta online, autorii studiului sustin ca ”trebuie sa recunoastem ca utilizarea Internetului si a tehnologiei digitale au beneficii cognitive si sociale si pot crea un echilibru in fata oricarui risc.”