In fiecare zi au loc din ce in ce mai multe descoperiri, astfel ca nu e de mirare ca unele lucruri pe care le vedem in filmele science- fiction devin realitate. Inventiile sunt realizate de minti ilustrate, astfel ca urmatorii 10 ani ar putea descrie perioada cu cele mai importante inventii care s-au realizat vreodata. Tehnologia actuala si cea care va apare in perioada imediat urmatoare va permite dezvoltarea unor idei uimitoare, astfel ca lumea va evolua mult mai repede decat ne-am fi inchipuit.

Care vor fi urmatoarele inventii?

Avionul care va face inconjurul lumii in numai patru ore. Compania de avioane britanica- Reaction Engines- munceste in prezent la un plan de a crea un avion care sa zboare oriunde in lume in numai patru ore. De asemenea, inventatorii isi propun ca avionul sa fie capabil sa zboare si in spatiul cosmic. Inginerul care se ocupa de acest proiect sustine ca avionul ”Sprew” va fi capabil sa raceasca motorul de la 1000 de grade Celsius in numai .01 secunde, iar aceasta abilitate va permite ca avionul sa calatoreasca la o putere mai mare decat orice alt mijloc de transport care exista in prezent.

Asistenti personali. Foarte curand, orice om de pe fata pamantului va putea beneficia de un asistent persoanl artificial, din moment ca acestia isi fac intrarea incet incet in lume. Studio-ul Guile 3D a reusit sa dezvolte un asistent personal inteligent, cunoscut sub numele de Denise. Odata ce o instalezi pe Denise pe calculatorul tau, aceasta va fi capabila sa execute sarcini prin faptul ca poate comunica sau pentru ca ii atribui o serie de sarcini pentru a le rezolva. Denise este capabila sa verifice si sa trimita e-mail-uri, sa iti consulte jurnalul zilnic si sa te anunte daca ai vreo intalnire, sa caute pe web, sa iti ofere stiri zilnice si multe altele.

Bratul bionic. DARPA a incercat sa puna pe picioare o modalitate de a ajuta veteranii de razboi care si-au pierdut un membru. Astfel, bratul artificial se va misca ca si cel adevarat si va putea sa faca aproape orice. Poate sa cante la pian, sa ridice un pahar cu apa si chiar sa curete filtrul de cafea. Datorita acestui brat artificial, veteranii vor beneficia de bucuria de putea face aceleasi lucruri simple ca si restul oamenilor, avand o greutate asemanatoare cu cea a unui brat adevarat. De asemenea, acesta va arata asemeni bratului adevarat, cu exceptia faptului ca este realizat in intregime din metal.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *