Suntem mereu în căutarea cadoului perfect. Care va fi acela, rămâne de văzut. Unii preferă lucrurile practice, alții își doresc ceva ce să le rămână amintire. Oricum ar fi, credem că pictura pe numere este potrivită oricui și la aproape orice vârstă. Cu variante adaptate ca nivel de dificultate și tematic și pentru copii, magazinul online Pictorul Fericit merită descoperit! Iată despre ce este vorba!
Pictură pe numere, o experiență la dublu
De curiozitate și nu numai, pentru că îți va plăcea procesul în sine, dar și pentru că rezultatul final înseamnă o amintire pe viață, pictura pe numere merită să o descoperi. Cei care au făcut asta deja confirmă fără rezerve!
Pictura pe numere înseamnă în fond să aplici culoare în fiecare chenar, respectând o simplă corespondență între număr și culoare. Faci asta cu mare atenție, pui ceva chef de pictat și interes să îți perfecționezi tehnica și atenția în acest sens și iată, obții la final un tablou numai bun de pus pe perete, la loc de cinste. Citeste si articolul de aici pentru mai multe informații.
Cui poți oferi o pictură pe numere
Ideea în sine poate fi una adaptată, astfel încât de la Pictorul Fericit vei găsi idei pentru toți cei dragi ție. Pictura pe numere pentru adulți este la rândul său împărțită între cele pentru el, pentru ea, cu teme diferite: natură, peisaje, animale, păsări etc. Kitul complet conține 3 pensule de mărimi diferite, setul de culori acrilice, pânză de bumbac tratată și pregătită, cu schiță imprimată pe suprafața sa. Ai de asemenea, în același pachet, o schiță în format A4, pe hârtie și un mockup ca să te ghidezi despre cum ar trebui să arate tabloul la final.
În varianta pentru copii, seturile sunt adaptate, în sensul în care pânza de pictat este mai mică, de la 40×50 cm la 30×40 cm. În plus, nivelul de dificultate este mai mic și temele sunt cele potrivite pentru micii curioși. Pot fi alese cele cu personaje sau mașini de ce nu.
Picturile pe numere pot fi oferite celor mici și mari, iar dacă spațiile mici impun o oarecare dificultate, din același magazin online pot fi alese accesorii de mare ajutor. Spre exemplu șevalete, lupe, alte tipuri de pensule etc.
Materiale de pictură și alte accesorii și seturi recreative
Dacă nu o pictură pe numere, atunci poate un set de activități pentru copii, culori pentru pictat pe față pot fi alegeri interesante. Același magazin online vine ca o sursă de inspirație pentru cei care încă se gândesc ce tip de cadou să aleagă pentru cei dragi.
De la pensule la seturi de creioane, palete, soluții și până la pânze, culori sau chiar și manuale, din același eshop pot fi comandate toate acestea. Pentru pasionații de pictură și cei care încă nu au descoperit acest univers, iată o idee grozavă de a îmbina utilul cu plăcutul!
Cuba se pare ca reprezinta in ultimii ani locatia preferata a turistilor din intreaga lume. Totusi, exista persoane care inca se intreaba: De ce ar vrea cineva sa mearga in vacanta intr-o tara saraca? Ei bine, raspunsurile vor putea fi descoperite in cadrul acestui articol ce are in vizor sa scoata in evidenta minunatiile pe care Cuba le are de oferit.
Sursa: businessinsider.com
Toate aspectele care vor fi mentionate in continuare nu provin doar din cadrul site-urilor de specialitate, ci si din perspectiva mea, avand in vedere faptul ca anul trecut am reusit sa vizitez intr-un final aceasta minunatie de tara. Trebuie sa mentionez ca atunci cand am apelat la serviciile puse la dispozitie de Ika Turism pentru a beneficia de un sejur in Cuba in 2016, nu m-am gandit ca ma va impresiona intr-o maniera atat de deosebita.
De ce am ales un sejur in Cuba si nu intr-o alta locatie?
Trebuie sa recunosc ca de fiecare data cand a venit momentul sa ma decid cu privirire la vacanta pe care urmeaza sa o realizez, niciodata nu am optat pentru acele locatii scumpe si exclusiviste. De ce? Pentru ca am facut si astfel de calatorii, insa nu par a fi chiar pe gustul meu. Prefer sa traiesc mai simplu si sa ma bucur de lucrurile mici si marunte care se afla in jurul meu. De fapt, chiar asta cred ca si inseamna fericirea: sa stii sa apreciezi pana si cele mai nesemnificative lucruri. Gandind astfel vei vedea ca vei deveni un om mai deschis, mai pozitiv si totodata mult mai fericit si implinit.
Sursa: lonelyplanet.com
In Cuba exista o spiritualitate pe care nu am mai intalnit-o in cadrul niciunei alte locatii. Bineinteles, chiar si in India am simtit ceva aparte, insa se pare ca pe mine m-a impresionat mult mai mult aceasta tara. Daca stau si ma gandesc mai bine, nu stiu exact care este motivul care sta la baza acestui lucru si sunt de parere ca de fapt chiar acest mister ma atrage pe mine atat de mult in acest loc de vis.
Pentru mine conteaza extrem de mult ca locul pe care il vizitez sa imi inspire ceva anume si sa revin acasa cu ceva mai mult decat simple amintiri sau cumparaturi. Important este sa ramana vii toate cele traite, iar emotia sa nu se piarda niciodata. Acest lucru l-am obtinut cu succes in Cuba, tocmai de aceea planuiesc ca anul viitor sa apelez din noi la ikaturism.ro si sa imi mai rezerv doua bilete pentru un astfel de sejur.
Sursa: cruisecritic.com
Unele persoane probabil ca se gandesc „De ce sa mai platesc pentru o vacanta pe care deja am mai realizat-o?”. Ei bine, asa gandeam si eu inainte sa pasesc pe pamanturile magice ale Cubei. Dar cand simti energia pozitiva de acolo, te atrage de fiecare data ca un magnet ori de cate ori ii auzi pomenit numele de o insemnatate deosebita.
Consider ca am avut si de invatat din aceasta experienta. Acolo oamenii sunt foarte simpli, prietenosi si cel mai important… zambitori. Ei o duc mult mai greu decat noi romanii si totusi nu se plang. Localnicii incearca sa isi gaseasca fericirea in orice lucru marunt: un turist vesel, o floare plapanda sau o ploaie calda de vara.
Sursa: travelandleisure.com
Pentru ca am ramas atat de impresionata in urma acestui sejur de vis, nu am ezitat sa imi exprim entuziasmul si fata de prietenii mei. In momentul in care au aflat minunatiile pe care le-am descoperit in Cuba, nu au ezitat sa se autoinvite sa mergem impreuna intr-o astfel de aventura. Abia astept sa mai pasesc inca o data pe acele meleaguri ce mi-au alintat sufletul intr-o maniera in care nicio alta locatie nu a reusit.
Lucruri eronate despre Cuba pe care oamenii le percep a fi adevarate
Nu exista internet.
Sursa: media.npr.org
Nu te astepta sa gasesti internet in orice coltisor al Cubei, pentru ca nu vei avea parte de asta. Hotelul in care eu am stat cazata alaturi de sotul meu timp de 7 zile mi-a permis sa am acces la Wifi, la fel ca si alte pensiuni sau hoteluri din Havana. Totusi, conexiunile sunt destul de slabe, insa nu pot spune ca internetul este complet inexistent.
La televizor nu se difuzeaza posturi americane.
Sursa: voanews.com
Am intalnit destul de multi cubanezi care se declarau fani „How I Met Your Mother”. Cei care credeau ca la TV nu se difuzeaza emisiuni si posturi americane au aceasta conceptie datorita faptului ca celebrele companii americane nu reusesc sa faca afaceri cu Cuba.
Nu poti intra in tara insotit de laptopuri, camere profesionale sau smartphone-uri de ultima generatie.
Sursa: turner.com
Acest zvon porneste totusi dintr-un adevar, avand in vedere faptul ca inainte era o lista intreaga de obiecte ce erau interzise in Cuba. Totusi, lista din anul 2016 poate fi vizualizata in cadrul site-ului oficial vamal cubanez. Anul trecut eu am trecut cu succes vama, chiar daca ma aflam in posesia unui iPhone si a unei camere DSLR.
Supermarket-urile sunt aproape goale.
Sursa: yelpcdn.com
Este adevarat ca aceast tinut se confrunta cu mari probleme de aprovizionare serioasa si corespunzatoare, insa eu am vizitat magazinele si nu am ramas dezamagita. Bineinteles, sa nu te astepti sa gasesti tot ceea ce avem si in Romania, insa strictul necesar cu siguranta exista in supermarket-urile din Cuba.
Nu poti iesi din Cuba cu tigari si rom.
Sursa: cigarettesreporter.com
Acest lucru era interzis pana in anul 2015, cand s-a aprobat iesirea din tara cu tigari si rom din Cuba. Totusi, legea impune o anumita cantitate de care trebuie tinut cont.
Turistii pretentiosi nu au ce sa caute in Cuba.
Sursa: semancha.wordpress.com
Este un mit extrem de aberant, avand in vedere ca in acest loc turistii se bucura de: cel mai bun rom si zahar din lume, cele mai proaspete alimente exotice, trabucuri consistente si de o esenta placuta, hoteluri extrem de luxoase.
Cubanezii traiesc in mahalale pline de mizerie.
Sursa: cdn.c.photoshelter.com
Majoritatea cubanezilor care au trait odata in aceste cocioabe, acum locuiesc in blocuri institutionale, la fel ca si majoritatea spaniolilor. Totutusi, se pare ca unii locuitori ai Cubei care asteapta mila turistilor, se arata a fi extreordinar de saraci, tocmai pentru a primi donatii considerabile, chiar daca nu au neaparat nevoie.
Exista cate un politist la fiecare colt de strada.
Sursa: lainfo.es
Aceasta stire este discutata doar de reporterii care doresc sa isi castige painea. De fapt, exista o prezenta substantiala a oamenilor legii in zonele de concentrare turistica, ceea ce inseamna ca politistii care nu sunt extra inarmati doresc doar sa se asigura ca turistii sunt in ordine.
Deci, nu exista un numar atat de mare de politisti pe strazile Cubei, iar prezenta militara este aproape inexistenta.
Lucruri ciudate despre Cuba pe care nu le stiai
Cuba este o tara care a fost invaluita in mister inca de cand guvernul Statelor Unite a interzis calatoriile americanilor in acea zona in anul 1962. Incepand de atunci, americanii nu aveau voie sa exploreze Cuba daca nu aveau permisiunea explicita din partea guvernului lor.
La ora actuala insa, Statele Unite si Cuba isi imbunatatesc considerabil relatiile diplomatice. In continuare vor urma cateva aspecte legate de Cuba pe care cel mai probabil nu le stiai. Te asigur ca te vor fascina si vei dori sa o vizitezi cat mai curand posibil.
A nins si in Cuba o data: 12 martie 1857.
Vehiculele guvernamentale sunt obligate sa ii ajute pe autostopisti.
O bautura din rom, cola si limeta se numeste Cuba Libre. Aceasta denumire este cunoscuta in intreaga lume, ciudat este totusi ca in Cuba i se spune mentirita, dupa traducere: minciuna mica.
Sursa: lifebuzz.com
Balerinii castiga de cele mai multe ori mai multi bani decat medicii sau avocatii.
Doar 5% din populatia cubaneza are acces la celebrul internet necenzurat.
Cuba este singura tara din lume in care americanii au nevoie de permisiunea guvernului pentru a o putea vizita.
Este ilegal sa fotografiezi politisti, militari sau personal din aeroportul cubanez.
Sursa: tourismpicks.com
Manjuari este o specie de peste ce se gaseste doar in Cuba.
In Cuba, comercializarea de Coca Cola este absolut interzisa prin lege.
Suflatul nasului in public este considerat a fi un gest extrem de nepoliticos ce ar trebui evitat.
Pana in anul 2008, cubanezii nu isi puteau cumpara propriile computere.
Sursa: lifebuzz.com
Craciunul a devenit o sarbatoare oficiala in Cuba abia in anul 1997.
Cubanezilor le era interzis sa detina telefoane mobile pana in anul 2008.
Cuba nu e faimoasa pentru mancare, dar alimentele traditionale sunt sanatoase si delicioase
Probabil ai auzit si tu in stanga si in dreapta ca in Cuba se mananca foarte prost. Acest lucru este total eronat, avand in vedere ca daca stii de unde sa iti servesti mancarurile, nu vei intampina nicio problema. De fapt, daca stai bine sa te gandesti, nu mergi in Cuba ca sa mananci, ci ca sa vizitezi, sa asculti muzica, sa dansezi, sa te bucuri de clima si de plaje.
Cine se gandeste ca o sa moara de foame acolo, nu trebuie sa isi faca griji. De fapt, cubanezii chiar mananca in cantitati destul de mari. Probabil te intrebi cum este posibil acest lucru din moment ce toti locuitorii au o silueta de invidiat.
Sursa: lonelyplanet.com
Ei bine, spre deosebire de noi, romanii, cubanezii consuma alimente foarte sanatoase: le prefera pe cele light lipsite de calorii. Bineinteles, chiar si ei au fast food-uri insa nu sunt atat de indragite si de populare la fel ca la noi.
Micul dejun consta de obicei in fructe, oua si mezeluri. La pranz si cina se opteaza pentru mancarea traditionala care totusi nu este atat de variata pe cat ti-ai imagina. De altfel, orezul fiert, cartofii prajiti, painea, cartea de pui si porc, pestele si fasolea rosie se numara printre alimentele lor favorite. Sa nu uitam de dulciurile care sunt nelipsite! In Havana se servesc biscuitii, gogosile, prajiturile mici, crema de zahar ars si churro.
extravita.wordpress.com
Daca doresti sa te simti ca acasa, poti servi in unele restaurante chiar si paste sau pizza. Trebuie sa recunosc ca nu sunt atat de bogate in alimente. Daca vrei sa te simti ca un cubanez, in mod cert ar trebui sa servesti o inghetata. Acest desert este extrem de popular si de indragit acolo.
M-am simtit foarte bine dupa ce am consumat tot felul de mancaruri. Trebuie sa spun totusi ca nu sunt o persoana foarte pretentioasa la mancare, insa simt nevoia sa stiu ca am consumat toti nutrientii necesari.
Mic ghid turistic pentru un sejur de vis
Dupa cum am mentionat si anterior, in Cuba nu mergi pentru ca vrei sa ai parte de super servicii si conditii de lux. Acolo decizi sa iti petreci concediul pentru ca este o locatie de vis, cu plaje mari si frumoase, localnici prietenosi si o natura extraordinar de impresionanta.
Totusi, UNESCO a declarat in Cuba 7 zone ca fiind rezervatii de biosfera. Daca vrei sa vizitezi acest loc doar pentru plajele absolut superbe, risti sa pierzi alte locuri mult mai impresionante. Cuba chiar merita sa fie descoperita coltisor cu coltisor.
Varadero este o statiune extrem de populara destinata in totalitate turistilor. De ce spun asta? Pentru ca localnicii din Cuba nici macar nu au voie sa intre acolo. Trebuie sa recunosc ca aici mancarea este mult mai gustoasa decat in Havana, hotelurile sunt chiar ingijite, iar serviciile multumitoare.
Sursa: i2.wp.com
Plimbarile cu celebrul catamaran sunt absolut formidabile, mai ales atunci cand te afli in Cuba. Pentru o astfel de plimbare am platit 90 CUC de persoana si trebuie sa recunosc ca am trait niste senzatii absolut magice. In acest fel am reusit sa inteleg cu adevarat ce face aceasta tara atat de speciala si de ce desi este mai saraca, nu isi pierde niciodata din culoare.
Sursa: charterworld.com
Vasul a fost nou, ingrijit, modern, echipajul extraordinar de comunicativ, mancarea delicioasa si muzica live absolut fascinanta. Pentru ca imi doresc enorm de mult sa mai ajung in Cuba, n-am sa ezit sa mai traiesc acele clipe de pe vas care m-au marcat pozitiv.
Plaja din Cayo mi s-a parut a fi cea mai frumoasa plaja pe care am avut-o vreodata. Totusi, am calatorit destul de mult in aceasta viata si nu am mai intalnit nicio alta locatie la fel de fascinanta si de plina de magnetism. Probabil stii cum e la mare in Romania. Ei bine, in Cuba nisipul este precum catifeaua, curat, iar plaja e perfect ingrijita.
Plaja din Cayo o consider a fi cea mai frumoasa fin lume, avand in vedere ca scoate in evidenta o seninatate greu de descris in cuvinte. De fapt, nici imaginile nu cred ca pot sa descrie ceea ce vede ochiul unui turist roman.
Sursa: i1.com
Acestea nu reprezinta decat 20% din minunatiile pe care le vei putea descoperi in fascinanta zona a Cubei ce reuseste sa atraga si in 2016 din ce in ce mai multi turisti. Vacanta placuta!
Sarbatorile Pascale aduc cu ele o multime de momente frumoase. Familia, caldura sufleteasca si linistea oferita de concediu sunt elemente pe care le asteapta fiecare dintre noi. Schimbul de cadouri este un alt element asteptat si iubit de intreaga lume. Fara doar si poate, un cadou oferit sefului sau angajatilor, sotiei sau sotului, parintilor sau copiilor, poate sa creeze zambete si sa infrumuseteze si mai mult sarbatoarea Invierii.
Stim cat de mult inseamna un cadou, motiv pentru care iti oferim cosuri cadou de Paste, pe care le poti oferi oricarei persoane care iti este apropiata. Pentru domni avem cosuri cadou cu vin sau whiskey, in timp ce pentru doamne, avem cosuri cadou pline cu dulciuri de buna calitate si cu bauturi fine si dulci.
Ai toate motivele sa cumperi un cos cadou de Paste
Ai toate motivele din lume sa optezi pentru un astfel de cadou, indiferent care este destinatarul lui :
Ai garantia ca nu dai gres. Nu ai cum sa gresesti oferind un cos cadou. Fiecare om apreciaza dulciurile si bauturile de calitate.
Nu trebuie sa pierzi ore intregi cautand cadoul perfect. Timpul este foarte pretios pentru fiecare dintre noi, motiv pentru care trebuie sa il petreci alaturi de cei dragi, nu cautand cadouri. Ne ocupam noi de gasirea cadoului ideal.
Nu cheltuiesti o avere. Bugetul este, de asemenea, foarte important. Nu trebuie sa oferi un cadou scump pentru a lasa o impresie buna. Un cos cadou poate sa fie extrem de eficient si sa iti pastreze o multime de bani in buzunar.
Ce contin cosurile cadou de Paste?
Cosurile cadou de Paste pe care ti le propunem imbina intr-un mod perfect prospetimea primaverii cu caldura sarbatorilor Pascale. Vin de buna calitate, bauturi fine, cozonaci, Panetonne sau ciocolata aleasa cu cea mai mare atentie, sunt elemente prezente in aproape fiecare cos. Pe langa ele, alegem decoratii care sa introduca persoana careia ii oferi cadoul in acea stare de sarbatoare, pe care o iubim atat de mult.
Pentru consumatori, asta poate fi in continuare o alegere riscanta. Unele laptop-uri sunt facute pentru atingeri usoare, nu pentru o folosire intensa a functiei de touchscreen. In special pentru utilizatorii traditionali, metodele de introducere a informatiilor pot parea de multe ori contra-intuitive.
Convertibile versus non-convertibile
Laptop-urile convertibile pot oferi un compromis pentru cei care vor experienta cu touch screen in cazul unui laptop, alaturi de plusurile unei tablete. In cazul convertibilelor, tastatura este in jurul si sub ecran, punand la dispozitie acces touchscreen usor-spre deosebire de hibride, unde tastatura se detaseaza cu totul de ecranul ca tablet.
Daca iti place deja un laptop care depaseste cu cateva sute de lei bugetul tau, atunci ai putea cauta un laptop folosit sau refurbished. Un laptop refurbished este unul din laptopurile returnate, folosite pentru demonstratii. Ele sunt restaurate la setarile din fabrica si le poti cumpara la aproape jumatate de pret.
Totusi, laptopurile refurbished vin cu o garantie limitata asa ca trebuie sa fii constient si de acest aspect.
Tipuri principale de laptop-uri
Nu toate laptop-urile sunt la fel. Cele mai multe tintesc spre o anumita nisa asa incat e important sa intelegi ce tip de laptop iti trebuie, inainte sa te apuci de cumparat. Desigur, fiecare tip de laptop reprezinta o combinatie intre pret, mobilitate, putere de procesare si potential de divertisment.
Ultrabook-urile
Subtiri, Ultrabook-urile sunt usor de transportat si perfecte pentru persoane care isi iau laptopul peste tot insa nu vor sa sacrifice din putere. Ultrabook-urile folosesc procesoare Intel Core care folosesc putina energie, SSD-uri si au carcasa universala. Marea majoritate a lor nu au drive-uri optice. Lipsa de porturi aici poate fi atribuita carcasei subtiri. Un laptop trebuie sa aiba maxim 0.8 inch pentru a fi numit Ultrabook. Ele ofera mai multa putere multumita procesorului rapid, extra RAM-ul si display-ul cu o calitate mare, 1080p.
Smartphone-ul tau e cel de care te desparti cel mai greu pentru ca face foarte multe. Ei bine, cele mai bne smartphone-uri fac foarte multe, foarte bine. Un dispozitiv bun realizeaza poze uluitoare, are un ecran HD si are o viteza buna pentru multitasking. Ce smartphone sa cumperi?
Odata ce te-ai decis ce platforma vrei -Android, iOS sau Windows Phone- este timpul sa cumperi un dispozitiv smartphone. Aici si intr-un articol care va aparea zilele urmatoare, vom descrie 10 din cele mai bune smartphone-uri pe care le poti cumpara.
HTC One M8
HTC a imbunatatit modelul HTC One in toate modurile posibile. Carcasa are un metal si mai atragator, difuzoarele stereo sunt si mai puternice si o a doua lentila pentru camera iti permite sa ajustezi focusul dupa ce fotografiezi. Cea mai buna imbunatatire: are pana la 10 ore durata de viata. Oficial, este telefonul cu Android care inca nu are concurenta.
Samsung Galaxy Note 3
Se remarca prin durata de viata a bateriei peste 11 ore, un ecran superb, camera puternica si soft puternic. Este unul din cele mai versatile telefoane de pe piata.
Apple iPhone 5s
Apple iPhone 5s este categoric, la momentul de fata, cel mai puternic smartphone produs de cei de la Apple. Are un procesor A7 de 64 biti, scanare de amprenta si bineinteles, cel mai performant si nou iOS, iOS 7.
Motorola Moto X
Control vocal interesant, o camera care se deschide foarte usor si o multime de customizari fac Motorola Moto X un smartphone care iesa in evidenta.
Samsung Galaxy S5
Samsung Galaxy S5 vine cu un display mai mare decat al predecesorului (acum are 5.1 inch). Are o camera superba de 16 MP, cititor de amprente si sistem Heart Rate Monitor.
Urmatoarele 5 recomandari din top 10 smartphone-uri de cumparat, le gasiti intr-un articol zilele urmatoare.
Toata lumea merge la shopping, indeosebi in magazinele mari. Shopping-ul se poate imparti in mai multe categorii in functie de personalitatea cumparatorilor.
Astfel exista persoane care se gandesc foarte bine inainte de a cumpara ceva. Astfel de shopping este un shopping rational. Persoana in cauza analizeaza foarte bine care sunt variantele produsului pe care doreste sa il cumpere si totodata optiunile de pret ale respectivului produs. De obicei, shopping-ul rational presupune stabilirea de dinainte a unei liste de shopping si respectarea cu strictete a produselor de care cumparatorul are nevoie.
Exista, de asemenea si alte tipuri de shopping cum ar fi shopping-ul impulsiv. Cumparatorul cumpara ceva de pe raftul de cumparaturi doar pentru ca i se pare ceva foarte interesant si reactioneaza din impuls. Acest tip de shopping este foarte incurajat de catre magazine. Exista chiar si o anumita stiinta bazata pe studiile de data mining care se ocupa cu modul de pozitionare a produselor astfel incat sa ii determine pe cumparatori sa cumpere cat mai multe produse. Persoanele care cumpara produsele in mod impulsiv nu se gandesc de acasa cam ce ar dori sa cumpere sau, daca se gandesc, nu respecta lista propusa.
Recent, tipurile de shopping si ce anume ii face pe cumparatori sa achizitioneze un anumit tip de produs au fost studiate foarte mult de catre managerii diferitelor firme. Acestia isi fac adevarate strategii de marketing in ceea ce priveste modalitatea de a vinde produsele.
Indiferent in ce categorie de cumparator ne integram, trebuie sa fim constienti ca oricare tip de shopping dus la exagerare nu este bun si sa incercam sa ne echilibram tendintele de a exagera in orice sens. Shopping-ul a fost privit in moduri diferite de catre persoane diferite. Unii il considera ca fiind o necesitate, altii ca o terapie de relaxare. Shopping-ul este o componenta foarte importanta a economiei si trebuie sa cunoastem propriile tendinte in shopping pentru a crea o economie stabila.
Esti un impatimit al cumparaturilor si cu siguranta atunci cand mergi sa iti faci proviziile pentru urmatoarea saptamana esti tentat sa cumperi tot felul de lucruri si de alimente de care nu ai nevoie, dar totusi le cumperi.
Cum faci sa scapi de aceasta obsesie?
In primul rand este ideal sa iti faci o lista cu strictul necesar si sa o urmezi intocmai, mai ales atunci cand stii ca ai un buget limitat. Nu este indicat sa cheltui mai mult decat ai si in nici un caz sa cumperi mai mult decat ai nevoie. Daca se intampla sa ai o familie cu putini membri atunci cumpara doar alimente cat pentru numarul vostru, nu pentru mai multe persoane, In felul acesta risti ca alimentele sa expire sau sa se deterioreze si implicit inseamna sa arunci banii pe fereastra.
Daca ai copii mici, atunci evita sa mergi cu acestia prin magazine la cumparaturi. Oricat de cuminti si de frumosi ar fi copiii, trebuie sa ai grija ca acestia pun foarte multe produse in cosul de cumparaturi, produse de care nu ai nevoie.
Cumparaturile necesita mult timp, iar atunci cand esti in criza de timp este foarte bine sa mergi sa le faci pentru ca nu vei fi tentat sa mergi pe fiecare raion in parte sa analizezi si sa citesti etichetele produselor.
Inainte de a merge la cumparaturi aisgura-te ca ai mancat acasa, pentru ca odata ce ai intrat in mall sau in supermarket vei fi tentat sa pui cat mai multe produse alimentare pentru a-ti satisface nevoia de hrana. Daca esti alimentat bine de acasa, atunci cumparaturile tale se vor limita doar la ceea ce ai nevoie si este mai urgent.
Mijlocul de trasnport in comun este o idee foarte buna care te va ajuta sa scapi de cumparaturile inutile, pentru ca te gandesti ca daca cumperi prea multe produse nu vei putea sa le cari in mana prea mult, iar mijloacele de transport in comun pot fi foarte aglomerate si nu iti vor permite multe plase cu cumparaturi.
E foarte usor sa fii stresat in timpul vacantelor, in special daca incerci sa faci prea multe lucruri deodata si te astepti ca totul sa iasa perfect. Stresul iti poate afecta sanatatea, facandu-te mai susceptibil bolilor. Prin urmare este foarte important de stiut cum poti minimiza acest stres, sau sa inveti cum sa te descurci mai bine cu el.
Cateva aspecte ce iti pot aduce stres in timpul vacantei sunt:
Finantele – se intampla ca nu stabilesti bugetul potrivit uneori si ajungi sa cheltui mai mult decat iti puteai permite. Acum va trebui ca urmatoarele luni sa recuperezi toti banii pierduti.
Epuizare mentala – ai prea multe relatii, unele dintre ele complicate. Asta, alaturat cu intregul circ al neintelegerilor si conflictelor din familie, devine ceva foarte stresant.
Epuizare fizica – daca iti petreci vacanta alergand cand la cumparaturi, cand vizitand persoane, participand la petreceri sau alte programe, poti ajunge sa devii epuizat si din punct de vedere fizic.
Cum sa contracarezi aceste neajunsuri ce iti pot aduce stres:
Relaxeaza-te. Detaseaza-te de tot, respira adanc si gandeste-te la ceea ce conteaza cu adevarat pentru tine.
Planifica. Fa un program al tuturor lucrurilor pe care trebuie sa le faci. Cumpara cadouri, ingrediente pentru mancaruri, tot ceea ce ai nevoie pentru vacanta in asa fel incat sa nu trebuiasca sa faci fata si cu stresul de a cumpara totul in ultimul moment.
Stabileste-ti un buget si respecta-l. Nu cadea prada tentatiilor, intrucat vei avea de suferit. Mai exact bugetul tau va avea de suferit, vei ajunge sa cheltui mult mai mult decat ti-ai propus.
Fii realist. Imagineaza-ti ca vacantele perfecte sunt numai in filme. In viata reala se mai intampla si accidente, lucruri neasteptate, nu totul merge exact conform planului.
Cauta si ajutor daca ai nevoie, apeleaza la sfatul unei rude sau unui prieten care poate sa te ajute.
Stresul este inevitabil pe parcursul vacantelor, cu toate acestea nu este foarte dificil sa ii faci fata. Cateva schimbari in rutina zilnica si in modul de gandire, si poate fi evitat foarte usor.
Pentru multi avantajele si dezavantajele shoppingului online inseamna doar ignorarea dezavantajelor. Atat de multe facilitati sunt oferite prin aceasta metoda de cumparare incat pur si simplu unii nu se pot opri. Cresterea trendului de a face shopping online s-a facut simtita din ce in ce mai mult in ultima perioada. Nimic nu poate pune stop shoppingului pe internet si indivizii vor continua sa cumpere intrucat nevoile sunt mai mari decat credem.
In seria de avantaje pe care le ofera cumparaturile de pe internet se inscriu urmatoarele:
Confortul oferit este inegalabil. De obicei trebuie sa mergi prin mai multe magazine pana sa gasesti ceva care sa-ti placa, pe internet in schimb, din confortul propriei locuinte, navighezi pe site-urile de specialitate si iti comanzi pur si simplu ce ai nevoie.
Spatiul in magazine este limitat. Astfel nu vei putea vedea toate modelele, toate marimile si asa mai departe, vor fi expuse doar un numar limitat. In cazul shoppingului online situatia nu mai sta la fel, aici ai o mare varietate de produse din care poti sa alegi.
Un alt mare avantaj e faptul ca niciodata magazinele online nu sunt inchise. Poti face cumparaturi 24/24, 7/7.
In seria dezavantajelor se inscriu urmatoarele:
Dezvaluirea informatiilor personale. De multe ori e destul de greu sa convingi o persoana sa isi dezvaluie datele bancare, contul de debit sau credit.
Un alt neajuns – si aici facem referire la haine – e marimea. Niciodata nu poti sti cu siguranta daca ceea ce ti-ai comandat de pe internet ti se potriveste, mergand prin mai multe magazine si proband tot ceea ce iti place iti poti face o idee mai buna.
Un alt posibil neajuns e si timpul de livrare, dar si costurile. Daca se ofera un discount pentru un produs, vei ajunge aproape la acelasi pret cu cel din magazin, platind si taxele de livrare aferente comenzii facute online.
Aceste cateva avantaje si dezavantaje pun in lumina mai bine toata ideea de shopping online. Probleme pot sa apara oriunde, chiar si cand cumperi de la un magazin. Convenienta si varietatea de produse sunt insa marile atuurilor ale cumparaturilor facute de pe internet.
Ambele console fac parte din cea de-a saptea generatie, prin urmare au caracteristici asemanatoare. Cu toate acestea exista si diferente ce trebuie luate in considerare. Pe parcursul ultimului deceniu, industria gamingului a urcat pe noi culmi, cu jucatorii principali de pe piata lansand console mai sofisticate decat niciodata. Doua din cele ce au castigat rapid popularitate sunt PS3 – de la Sony si Xbox 360 de la Microsoft.
PlayStation 3, abreviat PS3, este o consola din cea de-a saptea generatie lansata de Sony in anul 2006. A castigat rapid puncte in ochii utilizatorilor prin posibilitatea de stocare extinsa, pe discuri blu-ray. Cu jocuri precum Assassin’s Creed, Prince of Persia, Devil May Cry sau Call of Duty 4: Modern Warfare, PS3 a devenit una din cele mai cautate console pentru jocuri.
Xbox 360 face de asemenea parte din cea de-a saptea generatie de console, fiind lansata in 2005. Un element ce a atras mult public este reprezentat de facilitatea Xbox Live. Pe langa gaming online si posibilitatea de download, Xbox 360 a facilitat de asemenea si transmisiuni televizate si transmisiunea de filme. Popularitatea consolei poate fi atribuita de asemenea si jocurilor ce le suporta, printre acestea numarandu-se Assassin’s Creed, Call of Duty: Modern Warfare 2, Mass Effect 2 si Resident Evil 5.
Comparatie intre PS3 si Xbox 360
GPU si CPU – graphics processing unit si central processing unit. Xenos GPU pe care il are Xbox 360 are un avantaj fata de RSX GPU prezent la PS3, insa pe de alta parte Cell engine – microprocesorul din PS3 este mai puternic decat Xenon CPU prezent la Xbox 360.
Stocare – PS3 foloseste un disc blu-ray ca mediu principal de stocare, ce ofera pana la 54 GB de stocare, fata de doar 9 GB spatiu disponibil la Xbox pe DVD-ul dublu strat.
Gaming online – Microsoft taxeaza o suma lunara pentru acest serviciu, in timp ce PS3 ofera gratuit acest serviciu. Aceasta inseamna ca, desi PS3 este putin mai costisitoare decat Xbox 360, este o alegere mai buna pe termen lung.
Devine dificila alegerea intre PS3 si Xbox 360, intrucat ambele au atat aspecte pozitive cat si negative. In aceste circumstante, singura modalitate de a alege ramane la latitudinea utilizatorului. Care consola il va multumi, pe aceea o va alege.