Suntem cumparatori fie ca vrem sau nu

In societatea in care traim, suntem cumparatori cu sau fara voia noastra. Da, am evoluat si in acelasi timp, aceasta evolutie presupune un proces continuu de cumparare pentru existenta. Daca ar fi sa facem un sondaj, cred ca nu mai gasim in Romania nici chiar cel mai batran om care sa nu fi cumparat vreodata ceva. De ce? Pentru ca asa functioneaza societate, pe necesitati, dorinte si munca?

Ce face munca? Ne ajuta sa ne rezolvam necesitatile si sa ne implinim dorintele. Astfel, chiar daca toata lumea cumpara, cumparaturile sunt impartite in doua categorii: din punct de vedere al necesitatilor si din punct de vedere al dorintelor.

Primele din ele, cumparaturile din punct de vedere al nevoilor, al necesitatilor, sunt cumparaturi obligatorii, cumparaturi la care nu renunti decat daca nu ai bani sau daca ai un viciu atat de grav incat pui mai sus dorintele decat nevoile.

Cumparatorule din punct de vedere al dorintelor, sunt cele care ajuta la justificarea necesitatii muncii. Da muncim pentru ca avem nevoie, in mare parte insa e oarecum dureros sa stii ca nu muncesti DECAT pentru nevoi. Astfel, dorintele sunt aproape tot o necesitate, insa una nu din punct de vedere fizic ci din punct de vedere psihic.

Daca vrem sa traim si sa avem viata lunga, la fel de bine cum ne place sa avem grija de fizic, la fel de multa grija trebuie sa avem grija si de psihic, de multumirea noastra.

Suntem cumparaturi fie ca vrem sau nu iar munca si banii nu sunt decat mijlocul prin care putem trai, co-exista si ne putem face placerile si implini dorintele. Daca nu muncesti, sunt doua posibilitati: ori ai primit o mostenire, ori ramai pe strada. Da, cam asta se intampla. Vrei sa ai o viata frumoasa? Trebuie sa muncesti pentru ea pentru ca cei mai multi dintre noi, nu o pot avea fara munca.

Cum cumperi un smartphone

Desi pentru o foarte multa vreme nu am fost adeptul smartphone-urilor intrucat nu am gasit justificarea unei astfel de investitii, e oarecum ilogic sa ma opun acestei noi tehnologii si evolutii. Astfel, astazi vorbesc despre toate aspectele pe care trebuie sa le aveti in vedere in momentul in care achizitionati un smartphone.

1. Ce sistem de operare doresti

Mai intai, ca prim pas, trebuie sa te hotarasti bine pentru ce sistem de operare doresti intrucat in lumea smartphone-urilor, intalnim 3 mari astfel de sisteme de operare, fiecare cu plusurile si minusurile lui. Primul este android, urmeaza Apple iOS si in final, Microsoft mobile Windows. In functie de sistemul de operare ales, vei putea sa reduci considerabil gama de telefoane din care trebuie sa alegi. Daca doresti sa folosesti iOS, care e oarecum mai restrictiv, bineinteles ca nu vei putea achizitiona decat oricare din modelele de iPhone intrucat iOS-ul este folosit doar de catre aceste smartphone-uri.

Daca doresti Windows Mobile atunci cel mai probabil te vei indrepta spre unul din cele mai noi modele de Nokia.

In final, daca doresti un smartphone cu Android, unul din cele mai permisive si populare sisteme de operare pentru smartphone-uri, ai la dispozitie o gama larga de telefoane din care sa alegi.

2. Pentru ce il vei folosi

Daca doresti sa il folosesti pentru vorbit, trebuie sa cauti un telefon cu difuzor si microfon exceptional. Cel mai probabil vei dori un smartphone care sa iti permita apeluri HD.

Daca doresti sa il folosesti pentru sms-uri, facebook, wazzup si mail, ai nevoie de un smartphone cu un touchscreen usor de folosit, pentru a nu pierde timp cat scrii.

Daca doresti un telefon cu mai multe functii, cu Wi-Fi, camera foto-video etc. atunci trebuie sa te indrepti spre produsele din gama de varf a oricarui producator de smartphone-uri.

Vara si cumparaturile online

Vara, de cele mai multe ori, spre deosebire de alte sezoane, cumparaturile online parca iau o alta forma. Bineinteles, vorbesc din punctul meu de vedere insa tind sa cred ca pe perioada verii cei mai multi dintre noi isi schimba obiceiurile in tot ce tine de cumparaturi online.

Unul din motivele pe care il gasesc cel mai plauzibil il reprezinta cel mai probabil vacanta. E vacanta pentru toata lumea, chiar si pentru orice angajat. E concediu pentru multi si asta inseamna o cheltuiala destul de importanta, chiar si numai de iesi o saptamana pe litoralul romanesc sau o saptamana la munte.

E o cheltuiala importanta pentru ca vara mai mult ca niciodata iesim des la gratare, la sucuri, beri, inghetata, piscina si multe multe altele. Din acest simplu motiv, cand vine vorba de cumparaturi, preferam sa tinem banii pentru aceste activitati in detrimentul cumparaturilor. Daca iarna, in merioada Craciunului se inregistreaza cele mai mari cumparaturi online, vara cred ca se inregistreaza cele mai putine.

Un alt motiv pe care il gasesc este acea moleseala si lene pe care toti o avem. Parca nu iti sta capul vara la cautat zeci de review-uri si specificatii pentru laptop-uri pentru a-ti cumpara unul. Preferi in schimb sa-ti iei o pereche de ochelari la moda si sa iesi la o piscina sa te relaxezi.

Din acest motiv, magazinele online ofera multe reduceri in aceasta perioada si cei destepti, stiu sa le urmareasca si sa profite de ele. In rest, singurele magazine online care au succe sunt cele care vand produse specifice verii, de la costume de baie si creme, la saltele de apa, ochelari si imbracaminte casual. Restul, cum ar fi produsele electronice si electrocasnice sunt mult mai putin cautate intrucat prea putina lume are timp real de ele pe perioada verii.

OwnFone, telefonul nevazatorilor

Nu este un lucru nou faptul ca nevazatorii sunt dezavantajati din prisma lipsei de vedere. Au nevoi speciale asta chiar daca reusesc totusi sa se descurce in lumea reala. Si cand vine vorba de telefoane OwnFone este clar un ajutor real, special creat pentru persoanele nevazatoare.

Desi pe piata se tot auzeau zvonuri ale unor posibile proiecte ce aveau sa vizeze telefoanele speciale pentru nevazatori nimic nu s-a mai concretizat, astfel ca OwnFone va fi unicul din lume si primul lansat pe aceasta nisa. Un telefon ce se adapteaza nevoilor celor care se bazeaza pe simtul tactil.

Definitia lui OwnFone

Numele vine chiar de la brand-ul in sine, de la producator, un telefon cu o tastatura speciala. Realizata la o imprimanta de tip 3D aceasta este conceputa dupa limbajul Braille. Mai multe despre caracteristicile acestui telefon si ce are in plus fata de clasic varianta marturiseste chiar cel care l-a creat, Tom Sunderland. Acesta mentioneaza ca una din ideile de baza de la care s-a pornit este tocmai aceea de a fi de folos intr-un mod facil. Asa se face ca OwnFone va putea fi folosit chiar cu o singura mana.

Mai mult decat atat, se pare ca si OwnFone va avea varianta de butoane pentru apel rapid, astfel ca la o singura apasare va apela imediat pe cei selectati dupa bunul plac.

Un astfel de telefon va avea un pret estimativ de 60 de lire. Ceea ce se stie clar pana acum este ca se va gasi doar in Marea Britanie. Pentru inceput poate insa avand in vedere ca este singurul tip de telefon de acest gen va cunoaste personalitatea. Ramane de vazut ce se va intampla cu proiectele ce se anunta caci Kriyate propunea spre exemplu un model de telefon a caror diverse functii sa se recunoasca de utilizatorul nevazator prin vibratii sau chiar sunete specifice asociate.

Cumparaturi- online versus offline

Domeniul cumparaturilor incepe sa incline din ce in ce mai mult in favoarea mediului online. Astazi, din ce in ce mai multe persoane care au acces zilnic la internet, prefera sa intreprinda cumparaturi in mediul online, fiecare din motivele lui de ordin obiectiv.

In acest caz, intervine din ce in ce mai mult o batalie intre mediul online si mediul offline. Fiecare cu avantajele lor, cele doua moduri de a cumpara sunt de fapt singurele moduri majore pe care le intalnim in cazul oricarui cumparator obisnuit.

De cumparat, orice am cumpara, o facem din doua motive si pentru a satisface doua nevoi fundamentale: nevoia de a trai si nevoia de a ne satisface dorintele. Cand vine vorba de nevoia de existenta, intampinam mereu mai multe tipuri de cumparaturi: hrana, produse si servicii. Indiferent de ce am cumpara insa, astazi o facem din ce in ce mai mult in mediul online.

Poate un singur tip de cumparaturi din zilele noastre inca nu le facem online si anume marea majoritate a hranei pe care o cumparam. E oarecum ciudat sa gasesti un galantar online insa la un moment dat, nici acest lucru nu este exclus.

Preferam insa la momentul de fata ca tot ce tine de hrana sa cumparam din mediul offline, din magazinele fizice. Cand vine vorba de servicii, lucrurile se impart in doua. In primul rand, serviciile de care avem nevoie in mare parte sunt servicii fizice: reparatii, intretinere, modificari la casa, etc.

Astfel, chiar daca si multe din ele le comandam din mediul online, ne vom bucura de ele in mediul fizic. Mai sunt insa si un fel de servicii pe care le comandam din mediul online si ne bucuram de ele in mediul online insa acestea sunt mai putine. Intr-un articol viitor vom vorbi mai multe despre avantajele mediului online cand vine vorba de achizitionarea de produse.

Cum sa te organizezi cand vrei sa te muti

Mutatul dintr-un oras in altul sau intr-o alta casa ne poate da batai de cap. Organizarea este cea mai mare problema atunci cand vine vorba despre mutat. Un lucru e cert: trebuie sa incerci sa te organizezi cat mai bine si sa nu lasi nimic pe ultima suta de metri. Iata cateva sfaturi pentru a face exact ceea ce trebuie, intainte sa te muti:

Verifica vremea pentru a sti exact cum va fi in ziua in care te-ai decis sa te muti. Vremea poate fi un factor important care te poate incurca.

Fa-ti lista cu ceea ce iti trebuie, pentru a fi sigur ca vei uita nimic. In momentul in cate decizi sa te muti, vei fi predispus/a la stres, care nu te va lasa sa te organizezi exact asa cum trebuie. Gandeste-te la lucrurile la care vrei sa renunti dupa ce iti schimbi locuinta si scapa de ele inainte de a face pasul. Fa-ti o lista care sa contina exact lucrurile de care ai nevoie si pe care vrei sa le pastrezi si scapa de cele pe care nu le mai vrei pentru a scapa de o alta misiune in plus.

Ai mare grija de actele si documentele importante. Probabil ca, din cauza stresului, vei uita exact ce este mai important: actele! Pentru a preveni orice problema de acest tip, poti sa iti faci copii xerox la documentele importante. Eventual, le poti scana pentru a le avea si in calculator si asa vei fi sigur/a.

Un lucru foarte important este sa nu tii niciodata cardurile impreuna cu banii. Pune-le in locuri diferite si evita sa le pui in acelasi loc. Scrie pe un carnetel numere de telefon si detalii importante de care crezi ca vei avea nevoie.

Urmatorul, si printre ultimile lucruri pe care trebuie sa le faci este acela de a incepe sa impachetezi. Sigur, poti apela la firme specializate care iti vor pune bagajele in oridine si care va sti exact cum trebuie depozitate pentru a ocupa mai putin loc, de exemplu bastraslochi.it. O astfel de firma te va ajuta sa te organizezi foarte bine si sa nu mai ai foarte multa treaba dupa ce te-ai mutat.

Altfel de cumparaturi

Daca in mare parte cumparam produse, acum odata cu apropierea verii cumparam cu totul altceva. Pentru unii, cumparaturile din aceasta perioada se axeaza in mare parte pe servicii si nu pe produse. La ce fel de servicii ne referim?

Odata cu venirea verii si cu oportunitatile de concediu, foarte multi cumpara in aceasta perioada pachete turistice. Unde merg romanii vara asta insa? Din datele optinute pana acum, din nou, la fel ca in foarte multi alti ani, cele mai multe pachete turistice sunt cele pentru mare, atat in tara cat si in afara tarii.

Da, romanii inca prefera in continuare sa mearga la mare, sa se relaxeze si sa se simta bine. Bineinteles insa ca nu doar pentru mare s-au cumparat pana acum pachete turistice. Foarte multe alte pachete turistice cumparate sunt cele pentru diverse zone muntoase ale tarii.

Ne place sa spunem frumos ca in aceasta perioada, cumparam momente de fericire, de relaxare si de stare de bine. De ce insa unii prefera mai mult marea decat muntele inca nu stiu. De fapt, daca ma gandesc bine, avand in vedere ca in ultimii doi ani am fost la mute si nu la mare, cred ca stiu deja raspunsul si acesta este clar: comoditate.

Da, si eu, am fost doi ani la rand la mare din comoditate si dintr-o nevoie acuta de lenevire. Daca in perioada in care eram mai tanar preferam mult mai mult aventura, m-am molesit pe parcurs si am ajuns sa prefer din ce in ce mai mult sa lenevesc.

Sfatul?

Mergeti vara aceasta la munte. Renuntati macar o data la statul degeaba si mergeti macar o saptamana la munte, oriunde. Avem nevoie de asta pentru ca zilnic aproape ca le nevim, majoritatea intr-un scaun de birou. Devenim o generatie sedentara si asta nu e deloc bine.

Cum cumparam astazi

Astazi, in aceasta era a online-ului si acest secol al vitezei, ideea de cumparaturi capata o cu totul si cu totul alta forma. Astazi, preferam foarte mult sa facem cumparaturi online. Haideti sa vedem insa la ce ne-am pliat si la ce inca suntem reticenti cand vine vorba de noua era a cumparaturilor.

Desi reticenti, ne indreptam spre online

Acum doar cativa ani, reticenta fata de cumparaturile online era foarte mare. Bineinteles, acest lucru se intampla pentru faptul ca pe atunci, existau doua trei site-uri pe care oricine putea vinde orice si doua magazine online de care inca nimeni nu stia.

Ei bine, astazi lucrurile stau total altfel. Cumparatorii romani isi schimba si ei mentalitatea ca in orice tara civilizata si se indreapta din ce in ce mai mult spre cumparaturile din mediul online. O fac pentru ca e sigur, in primul rand.

Toate magazinele online serioase, ofera metode din ce in ce mai securizate de cumparare, de efectuare a platilor. In al doilea rand, ofera garantii, ofera posibilitate de retur, ofera seriozitate pe baza careia sunt din ce in ce mai recomandate.

Nu in ultimul rand, ofera rapiditate de cumparare la preturi mult mai avantajoase. Astfel, cumparatorul se bucura din start de trei mari avantaje.

1. Nu trebuie sa se plimbe printr-un magazin fizic, aglomerat, nu trebuie sa stea la nici un feld e coada pentru a cumpara un produs.

2. Nu trebuie sa fie prezent intr-un magazin la o anumita ora. Un magazin online este deschis pentru tine la orice ora si poti cumpara un produs, stand pe pat, chiar si la 3 dimineata.

3. Vei plati cel mai probabil mai putin decat intr-un magazin fizic si bineinteles, te vei bucura de aceleasi avantaje. Sa nu uitam ca produsele vor ajunge direct la tine la usa. Ce poti sa vrei mai mult de atat?

Cele mai bune calculatoare – partea patru

Astazi ne luam din nou de cateva din cele mai bune calculatoare existente pe piata la momentul actual. Unul din ele este si

Asus M51AC-US016S

Asus M51AC US016S case keyboard mouse

“Noul Asus M51 nu va aduce desktopurile inapoi in stil insa daca esti in cautarea unui model clasic de computer, unul solid si care sa isi merite banii, acesta ar putea fi perfect pentru tine. Bineinteles, plusurile sunt plusuri insa asta nu inseamna ca duce lipsa totala de minusuri. Astfel:

Plusuri

  • design cu o conectivitate ridicata
  • placa de baza de foarte buna calitate cu posibilitatea de imbunatatire
  • per total, performanta ridicata
  • periferice decente
  • valoare buna

Minusuri

  • carcasa are doar un slot gol pentru drive
  • nu are optiune pentru adaugarea de Solid State Drive

Haideti sa vorbim in continuare despre caracteristicile acestui calculator. In primul rand, amintim ca este dotat cu suficienta memorie cat sa va tina intreaga colectie de filme. Este vorba despre 1 TB memorie. Bineinteles, este dotat si cu card reader.

Sistemul de operare cu care este dotat este bineinteles, Windows 8. Mergem mai departe si vorbim despre dotarile mai importante. Procesorul este de la Intel, din familia Hasswell. Este vorba mai exact despre modelul quad- core i5-4430 cu o viteza de 3.0 GHz.

Placa video este un Nvidia Discrete GT 640 de 4 GB, sficienta pentru orice gamer inrait. Tot pentru gameri in special, calculatorul mai are in dotare 8 GB RAM pe DDR 3 cu o viteza de 1600 MHz, distribuiti in doua sloturi de cate 4 GB.

Tipul de stocare este HDD si asa cum am spus, marimea HDD-ului este de 1 TB.

Are un drive optic ce suporta DVDWR si bineinteles, CDWR. Cand am spus ca se comporta foarte bine pe partea de conectivitate nu am glumit. Modelul are 10 porturi usb, un port PS/2, un port Ethernet, un port VGA, un port DVI, un port HDMI si porturi de 3.5 mm pentru casti si microfon.

 

Cele mai bune calculatoare – a treia parte

Astazi mergem mai departe cu selectia noastra de cele mai bune calculatoare ale anului. Urmatorul model despre care vom vorbi este:

Gateway ZX4970-UR22

Gateway ZX4970 UR22 front desktop

Simplu si usor de folosit, modelul Gateway ZX4970-UR22 este un calculator all-in-one cu o performanta adecvata si un pret rezonabil.

Haideti sa vedem care ii sunt plusurile si minusurile

Plusuri

  • design simplist insa impunator
  • o multime de porturi usb
  • display de o foarte buna calitate
  • performanta decenta avend in vedere pretul
  • si-l poate permite foarte multa lume

Minusuri

  • partea pe care sta duce lipsa de ajustari ergonomice
  • nu are control al display-ului
  • performanta 3D foarte slaba

Ca dotari de baza amintim pentru inceput ca este touchscreen si are card reader. La lansare, modelul costa 529$. Ecranul are o marile de 21.5 inch, foloseste tehnologia LED si are o rezolutie de 1920 x 1080. Sistemul de operare este Windows 8.

Procesorul este un Intel Pentium, G2030. Ca memorie, are 4 GB RAM si posibilitate de stocare de pana la 1 TB.

Mergem mai departe si vorbim despre modelul

Origin Milennium 2014

Origin Millennium front right

Despre Origin Milenium am mai vorbit intr-unul din articolele trecute insa acel model era cel mai actual, din 2014. Acest model este varianta din 2013.

Calculatorul Origin Milennium este foarte customizabil, usor de actualizat, foarte puternic si in acelasi timp, nu la fel de scump ca modelele cu care intra in competitie directa.

In continuare ii descoperim plusurile si minusurile si discutam putin despre dotari.

Plusuri

  • usor de reparat si de imbunatatit
  • performanta incredibila
  • surprinzator de bun avand in vedere pretul
  • mult mai ieftin decat modelele competitoare

Minusuri

  • cooler-ele sunt galagioase, chiar si in modul idle

Dintre dotarile de baza amintim de Drive Optic Blue-Ray, 1 TB de memorie, Card Reader.

Modelul este dotat cu un procesor Intel din familia Hasswell model 4930k, quad-core, cu o viteza de 4.5 GHz. Placa video este o Nvidia integrata, model GTX 780 (x2) de 3 GB(x2). Modelul este calr pentru gamerii inraiti.